User menu

Știri

21 Aprilie 2017
2,064

Astăzi, până la ora 15, serviciul de urgență 903 a fost solicitat de 1200 de persoane. Patru oameni au fost traumatizați în ziua de azi din cauza intemperiilor. Totodată, nu au fost înregistrate nașteri în ambulanțe sau cazuri de degerături.

20 Aprilie 2017
733

Numărul cazurilor de tuberculoză depistate tardiv va fi redus cu 10 la sută, până la sfârșitul anului 2018.

18 Aprilie 2017
2,680

Farmaciștii nu vor mai vinde pacienților cele mai scumpe antibiotice, cum s-a întâmplat până în prezent. În același timp, ei nu vor putea oferi aceste preparate în lipsa rețetei.

14 Aprilie 2017
1,365

Instituțiile internaționale au investit peste 30,6 milioane de dolari SUA în sistemul de sănătate din țară, anul trecut. Suma este în creștere cu 20 la sută, față de 2015.

11 Aprilie 2017
5,043

Medicii de familie vor avea dreptul să stabilească diagnosticele pentru mai multe maladii. În aceste condiții, nu va fi necesar ca pacienții să fie consultați suplimentar de către specialiști, cum se întâmplă în prezent.

07 Aprilie 2017
14,006

Ministerul Sănătății va interzice persoanelor fără studii medicale să facă proceduri estetice invazive, cu injectarea substanțelor periculoase.

07 Aprilie 2017
978

Elevii vor fi învățați să-și depășească emoțiile negative, în cadrul unei campanii naționale de informare.

06 Aprilie 2017
1,994

În premieră pentru țara noastră, distribuitorii angro de medicamente vor avea obligația de a furniza produsele farmaceutice solicitate de autorități, spitale sau farmacii într-o perioadă scurtă de timp.

06 Aprilie 2017
1,443

Proiectul “Consolidarea securității hemotransfuzionale în Republica Moldova 2017-2021” a fost lansat astăzi de Ministerul Sănătății şi Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.

05 Aprilie 2017
390

Centre comunitare de sănătate mintală vor fi create la nivel național, până în anul 2021. Persoanele cu afecțiuni psihice vor beneficia în aceste instituții de tratamente profilactice și reabilitare.

04 Aprilie 2017
1,812

Numărul bolnavilor de tuberculoză spitalizați va fi redus cu 50 la sută în anul 2018. În același timp, pacienții vor fi tratați în spitale maximum 30 de zile, și nu 66 cum este în prezent.

04 Aprilie 2017
1,813

Medicii traumatologi din raioane ar putea fi instruiți de specialiști români să facă artroplastie. Procedura prevede aplicarea endoprotezelor la şold şi genunchi.

03 Aprilie 2017
1,447

Nouă state din Europa de Sud-Est - Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Israel, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei sunt gata să semneze un nou acord de cooperare în vederea îmbunătățirii cont

31 Martie 2017
2,478

Directorul Institutului de Ftiziopneumologie Liliana Domente a fost demisă pentru că a gestionat necorespunzător activitatea economică a instituției.

29 Martie 2017
1,342

Forumul ministerial al Rețelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (SEEHN) va avea loc, în premieră, în Republica Moldova.

29 Martie 2017
1,638

Pacienții operați pe colon primesc gratuit, în premieră, pungi colectoare. Institutul Oncologic a cumpărat 170 de mii de dispozitive medicale, pentru anul 2017. Banii au fost alocați de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

28 Martie 2017
4,491

Ministrul Sănătății a întreprins o vizită inopinată marți, 28 martie, la policlinica Institutului Oncologic din Chișinău.Vizita a fost efectuată în contextul nemulțumirilor exprimate pe rețelele de socializare de către prietenii sau rudele paciențilo

27 Martie 2017
874

Medicii de familie au fost mai solicitați în anul 2016, iar cel mai frecvent la asistența medicală primară au apelat deținătorii de polițe medicale.

24 Martie 2017
964

27 la sută dintre copiii cu vârsta de un an nu beneficiază în prezent de asistența medicilor din cauza neglijenței părinților. Ministerul Sănătății își propune să diminueze acest indicator, pe parcursul anului 2017.

24 Martie 2017
2,099

Persoanele cu deficiențe de vedere vor avea acces la servicii medicale mai calitative și vor fi ajutate să se integreze social.

23 Martie 2017
379

Locuitorii satelor Sârcova şi Țăhnăuți din raionul Rezina beneficiază de asistență medicală primară calitativă. Centrele de sănătate din aceste localități au fost modernizate şi dotate cu echipament medical de diagnostic.

23 Martie 2017
724

Tuberculoza a afectat mai puține persoane pe parcursul anului trecut. Față de 2015, rata îmbolnăvirilor și deceselor s-a diminuat.

23 Martie 2017
2,911

Produsele alimentare oferite în urma donării de sânge ar putea fi înlocuite. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, propune să fie modificat conținutul pachetului alimentar, de care beneficiază donatorii.

21 Martie 2017
3,238

Unități de Primire Urgențe (UPU) vor fi deschise în premieră în toate spitalele din țară, până la sfârşitul anului 2017. Pacienții în stare gravă vor beneficia aici de asistență medicală în decurs de 24 de ore.

20 Martie 2017
1,131

Ministerul Sănătății cere medicilor de familie să urgenteze implementarea ordinului cu privire la acordarea serviciilor de reproducere umană asistată, aprobat în data de 23 februarie 2017.

Pagini

escort fethiye sex hikaye hair style top hair style